Magneti.

Proprietatea unor roci de a atrage fierul este cunoscută încă din antichitate. Denumirea de magnet provine de la numele localităţii Magnesia (Asia Mică) unde a fost descoperit minereul ce conţine oxizi naturali de fier numit magnetită.

Magnetul atrage numai corpurile care conţin fier.

Un corp care conţine fier, prin contact sau frecare cu un magnet capătă proprietăţi magnetice, adică se magnetizează.  Magnetizarea unui corp este rezultatul unei interacţiuni.

Experienţa arată că acţiunea magneţilor se exercită în orice mediu (lemn, hârtie, metale).

Prin încălzire magneţii îşi pierd proprietăţile magnetice.

Magneţii pot fi clasificaţi după diferite criterii :

-După modul de obţinere :

-         magneţi naturali (aflaţi în natură sub formă de roci -  magnetită) ;

-         magneţi artificiali (confecţionaţi din fier, oţel sau materiale speciale magnetizate)

- După formă :  bară, disc, potcoavă, ac magnetic

          - După intervalul de timp cât îşi păstrează proprietatea de a atrage alte corpuricare conţin fier 

-         permanenţi (corpurile din oţel se magnetizează permanent) ;

-         temporari (corpurile din fier se magnetizează temporar)

Orice magnet are două regiuni, situate la extremităţile sale, în care proprietăţile magnetice se manifestă cel mai puternic numite poli magnetici :

-         polul nord (N) -  este polul magnetului care se orientează spre polul nord geografic al Pământului ;

-         polul sud  (S)  -  este polul magnetului care se orientează spre polul sud geografic al Pământului .

Polii magnetului indică, aproximativ, polii geografici ai Pământului.